despre oameni...

Linguseala nu izvoraste niciodata din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai mici pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza (Honore de Balzac)

Urasc oamenii carora le place sa ii linguseasca pe altii. Oamenii aia pe care ii vezi cand vor sa iti ceara ceva dupa modul cum te privesc, dupa modul cum ti se adreseaza, dupa grija cu care se comporta cu tine.
Nu vi s-a intamplat sa vedeti cum o persoana ajunsa in functie este, brusc, mult mai apreciata de colegi, mult mai iubita, mult "mai desteapta, frumoasa si devreme acasa"??? Iar in momentul cand li se duce momentul de glorie, cand ii ia altcineva locul sau, pur si simplu, cand dispare noutatea faptei, gata...devine un om normal, unul de-al nostru.
Eu am un mare defect: imi place sa barfesc. Dar nu o fac din rautate! Pur si simplu: imi place sa vorbesc cu cei din jur, sa aflu cine ce a mai facut, sa ascult parerile altor oameni la problemele care ma framanta. Am o scuza: imi plac oamenii! (din cand in cand si animalele, insa cu ele e mai greu sa comunici)
Dar cei care lingusesc (chiar daca au si ei o scuza) sunt prea egoisti si au mereu senzatia ca toata lumea e intr-atat de proasta incat sa nu realizeze ceea ce vor ei sa faca.
Ii urasc pe oamenii aia care nu sunt in stare sa isi asume o raspundere si cred ca printr-o vorba buna ii conving pe ceilalti sa faca treaba in locul lor. Poate le merge asa: o data, de doua ori...dar pana intr-un punct. Sunt oameni care isi fac treaba din pasiune si nu neaparat din cauza beneficiilor (de orice gen) pe care le primesc.
Uneori parca ti-e si rusine de rusinea lor. Asa ca, nu reactionezi intr-un fel anume: te faci ca nu ai auzit si faci ce crezi ca e mai bine pentru tine.
Oamenii pot avea foarte multe masti. Important e sa ai rabdare sa le descoperi. Sa ai sansa de a-i observa in situatii care presupun roluri si relatii interpersonale diferite.