Care sunt specialistii cei mai importanti ai societatii?

(poveste preluata din cartea Augusto Cury - Parinti Straluciti, Profesori Fascinanti)
Într-o vreme nu prea îndepartata de a noastra, omenirea a devenit atât de haotica,ncât oamenii au facut un concurs. Voiau sa stie care era profesia cea mai importanta a societatii. Pe un stadion enorm, organizatorii evenimentului au construit un turn înalt, cu trepte de aur încrustate cu pietre pretioase. Turnul era superb. Au chemat presa mondiala, televiziunea, ziarele, revistele si radiourile,pentru a relata evenimentul. Lumea sta cu ochii atintiti asupra evenimentului. Pe stadion, oameni din toate clasele sociale se înghesuiau sa vada de aproape disputa. Regulile erau urmatoarele: fiecare profesie era reprezentata de un orator ilustru. Oratorul trebuia sa urce repede pe o treapta a turnului si sa tina un discurs elocvent si convingator asupra motivelor pentru care profesia sa era cea mai importanta din societatea moderna. Oratorul trebuia sa ramâna în turn, pâna la sfârsitul concursului. Jurizarea era mondiala, prin internet. Natiuni si firme mari patronau concursul. Categoria învingatoare urma sa primeasca prestigiu social, un premiu mare in bani si indemnizatii de la guvern.
O data stabilite regulile, a început concursul. Moderatorul concursului a strigat: Incepeti! Stiti cine a urcat mai întâi în turn? Educatorii? Nu! Reprezentantul clasei psihiatrilor.El s-a urcat în turn si a proclamat cu toata forta plamânilor sai: Societatile moderne vor deveni o fabrica de stres. Depresia si anxietatea sunt bolile secolului. Oamenii au pierdut bucuria existentei. Multi renunta sa mai traiasca. Industria antidepresivelor si a tranchilizantelor a devenit cea mai importanta din lume. Apoi oratorul a facut o pauza.
Publicul, stupefiat, asculta cu atentie argumentele sale uluitoare. Reprezentantul psihiatrilor a încheiat:Normal este sa ai probleme. Sa fii sanatos este ceva anormal. Ce ar fi omenirea fara psihiatri? Un azil de fiinte umane, cu o viata lipsita de calitati! Pentru ca traim într-o societate bolnava, declar ca,împreuna cu psihologii, suntem specialistii cei mai importanti ai societatii!
Pe stadion s-a instaurat tacerea. Multi dintre cei din asistenta se privira pe ei însisi si-si dadura seama ca nu erau veseli,erau stresati, dormeau prost, se trezeau obositi, aveau o minte agitata, dureri de cap. Mii de spectatori ramasera fara glas. Psihiatrii pareau imbatabili.
În continuare, moderatorul striga: Urmatorul! Stiti cine a urcat dupa aceea? Profesorii? Nu! Reprezentantul magistratilor - al judecatorilor. El a urcat pe o treapta mai înalta si, cu un gest îndraznet, a rostit vorbe care i-au cutremurat pe auditori: Ati vazut statisticele legate de violenta! Nu înceteaza sa creasca. Rapirile,atacurile si violenta în trafic umplu paginile ziarelor. Agresivitatea în scoli,maltratarile la adresa copiilor, discriminarea rasiala si sociala fac parte din viata de zi cu zi. Oamenii îsi iubesc drepturile si-si dispretuiesc îndatoririle. Auditorii clatinara capul, fiind de acord cu argumentele. Apoi, reprezentantul magistratilor urma într-un mod mai dur Traficul de droguri pune în miscare la fel de multi bani ca si petrolul. Nu avem cum sa distrugem crima organizata. Daca vreti siguranta, închideti-va în casele voastre, caci libertatea apartine criminalilor. Fara judecatori si procurori, societatea se cangreneaza. De aceea, declar ca,sprijiniti de procurori si de aparatul politienesc, reprezentam clasa cea mai importanta a societatii.
Toti au înghitit în sec, auzind aceste cuvinte. Ele tulburau auditoriu si ardeau sufletul. Dar pareau incontestabile. Alt moment de tacere, acum si mai prelungit.In continuare, moderatorul, deja acoperit de o transpiratie rece, spuse: Urmatorul! Un alt reprezentat, mai îndraznet a urcat pe o treapta mai înalta a turnului. Stiti cine a fost de data aceasta? Educatorii? Nu! A fost reprezentantul fortelor armate. El si-a început discursul cu o voce vibranta si fara ezitare: Oamenii dispretuiesc valoarea vietii. Se ucid între ei pentru te miri ce. Terorismul elimina mii de oameni. Razboiul comercial ucide milioane de oameni prin înfometare. Specia umana s-a farâmitat. Natiunile se respecta doar pentru economiile si armele pe care le detin. Cine doreste pacea, trebuie sa se pregateasca de razboi. Puterea economica si militara si nu dialogul -sunt factorii de echilibru, într-o lume alienata.
Vorbele sale i-au socat pe auditori, dar nu puteau fi puse la îndoiala. Apoi, el a încheiat: Fara fortele armate, n-ar exista siguranta. Somnul ar fi un cosmar. De aceea, fie acceptati, fie nu, declar ca oamenii fortelor armate sunt nu numai categoria profesionala cea mai importanta, dar si cea mai puternica. Sufletele auditorilor au înghetat.Toti au ramas stupefiati.
Argumentele celor trei oratori erau extrem de puternice. Societatea se transformase într-un haos. Oamenii din toata lumea erau perplecsi si nu stiau ce atitudine sa ia: daca sa aclame un orator sau sa plânga din cauza crizei în care se afla specia umana, care nu si-a onorat capacitatea de a gândi. Nimeni n-a mai îndraznit sa urce în turn. Cu cine vor vota?
Când toti credeau ca disputa se încheiase, se auzi o discutie la baza turnului. Despre cine era vorba? De data aceasta erau profesorii. Era un grup de învatatori , de profesori, din învatamântul gimnazial, liceal si universitar. Stateau sprijiniti de turn si dialogau cu un grup de parinti. Nimeni nu stia ce faceau. Camerele de televiziune s-au fixat pe ei si au proiectat imaginea lor pe un ecran mare. Moderatorul striga ca unul dintre ei sa urce pe turn. Ei refuzara. Moderatorul îi provoca:"Totdeauna exista lasi într-o disputa. Pe stadion s-au auzit râsete. Au facut glume pe seama profesorilor si parintilor. Pe când toti gândeau ca erau slabi, profesorii, stimulati de parinti, au început sa dezbata ideile prezentate, ramânând în acelasi loc.
Toti îsi faceau simtita prezenta. Unul dintre profesori, privind în sus, îi spuse reprezentantului psihiatrilor: Noi nu vrem sa fim mai importanti decât dumneavoastra. Vrem doar sa avem conditii pentru a educa emotia elevilor nostri, sa formam tineri liberi si fericiti, pentru ca ei sa nu se îmbolnaveasca si sa trebuiasca sa fie tratati de dumneavoastra. Reprezentantul psihiatrilor primi, astfel, o lovitura.
Apoi, un alt profesor, care se afla în partea dreapta a turnului, privi spre reprezentantul magistratilor si-i spuse: Niciodata n-am avut pretentia de a fi mai importanti decât judecatorii. Dorim doar sa avem conditii pentru a cultiva inteligenta tinerilor nostri, facându-i sa iubeasca arta de a gândi si sa învete importanta drepturilor si îndatoririlor omului. In felul acesta, speram ca niciodata nu se vor aseza pe banca acuzatilor. Reprezentantul magistratilor tremura în turn.
O profesoara din partea stânga a turnului, îl privi pe reprezentantul fortelor armate si vorbi într-o maniera poetica: Profesorii n-au dorit sa fie mai importanti decat membrii fortelor armate. Dorim doar sa fim importanti în inima copiilor nostri Dorinta noastra este sa-i facem sa înteleaga ca fiecare fiinta umana nu este doar un numar din multime, ci o fiinta de neînlocuit, un actor unic în teatrul existentei .Profesoara a facut o pauza si a completat: In felul acesta, ei se vor îndragosti de viata si, când vor detine controlul în societate, nu vor face niciodata razboaie - fie razboaie fizice, care produc varsare de sânge, fie comerciale, care îi lipsesc de pâine pe multi oameni. Noi consideram ca, pentru a-si rezolva conflictele, cei slabi folosesc forta, însa cei puternici folosesc dialogul. De asemenea, consideram ca viata este capodopera lui Dumnezeu un spectacol ce nu trebuie întrerupt niciodata de violenta umana. Parintii jubilara de bucurie, la auzul acestor cuvinte. Reprezentantul sistemului juridic aproape cazu din turn.
Nu se auzea nici o soapta în rândurile asistentei. Lumea ramase perplexa.Oamenii nu-si imaginau ca simplii profesori, care traiau în mica lume a salilor de clasa, erau atât de întelepti. Discursul profesorilor îi clatina pe liderii evenimentului. Vazând ca succesul disputei era amenintat,
moderatorul spuse cu aroganta: Visatori! Dumneavoastra traiti în afara realitatii! Un profesor mai îndraznet spuse plin de sensibilitate: Daca încetam sa visam, murim! Simtindu-se atins, organizatorul evenimentului lua microfonul si merse mai departe, în intentia sa de a-i rani pe profesori: Cui îi pasa de profesori, în zilele noastre? Comparati-va cu celelalte profesii. Dumneavoastra nu luati parte la reuniunile politice mai importante. Presa rareori publica stiri despre profesori. Societatii putin îi pasa de scoala. Uitati-va la salariul pe care-l primiti la sfârsitul lunii! O profesoara îl privi si-i spuse cu siguranta: Noi nu muncim doar pentru salariu, ci pentru dragostea copiilor vostri si a tuturor tinerilor din lume. Infuriat, cel care conducea evenimentul striga: Profesia dumneavoastra va fi desfiintata, în societatile moderne. Va înlocuiesc calculatoarele! Nu sunteti demni sa va aflati în aceasta disputa!
Asistenta, manipulata, trecu de partea cealalta.
Cu totii i-au condamnat pe profesori. Au ridicat în slavi educatia virtuala. Au strigat în cor: Calculatoare! Calculatoare si Gata cu profesorii! Stadionul intra în delir, repetând aceste cuvinte. Profesorii nu fusesera niciodata atât de umiliti. Loviti de ce auzeau, au hotarât sa abandoneze turnul.
Stiti ce s-a întâmplat?Turnul s-a prabusit. Nimeni nu-si închipuia, dar profesorii si parintii erau cei care sustineau turnul. Scena a fost socanta. Oratorii au fost spitalizati. Profesorii au luat atunci alta atitudine inimaginabila: au abandonat, pentru prima oara, salile de clasa Conducerea sistemului de învatamant a încercat sa-i înlocuiasca cu calculatoare,dând câte un calculator fiecarui elev. Au folosit cele mai bune tehnici multimedia.
Stiti ce s-a întâmplat? Societatea s-a prabusit. Nedreptatile si suferinta sufleteasca au sporit si mai mult. Durerea si lacrimile s-au intensificat. Inchisoarea depresiei, a fricii si a anxietatii a atins mare parte din populatie. Violenta si crimele s-au înmultit. Convietuirea umana - care si asa era dificila - a devenit de nesuportat. Specia umana gemu de durere. Exista riscul de a nu supravietui Inspaimântati, toti au înteles ca nici un calculator nu reusea sa predea întelepciunea, solidaritatea si dragostea de viata. Publicul nu se gândise niciodata ca profesorii stateau la temelia profesiilor si a tot ce este mai lucid si mai inteligent în noi.
Au descoperit ca putina lumina care intra în societate venea din inima profesorilor si a parintilor care-si educau copiii, depasind multe greutati. Toti au întles ca societatea traia o noapte lunga si tulbure. Stiinta, politica si banii nu reuseau s-o depaseasca Si-au dat seama ca speranta unui rasarit frumos sta pe umerii fiecarui tata a fiecarei mame si a fiecarui profesor, si nu pe umerii psihiatrilor, judecatorilor, militarilor, presei. Nu conteaza daca parintii locuiesc într-un palat, sau într-o zona saraca si daca profesorii predau într-o scoala somptuoasa sau mizera - ei sunt speranta lumii. In aceasta situatie, politicienii, reprezentantii celorlalte categorii profesionale si patronii au facut o sedinta cu profesorii din fiecare oras, al fiecarei natiuni.
Au recunoscut ca înfaptuisera o crima împotriva educatiei. Au cerut scuze si i-au rugat sa nu le abandoneze copiii. Apoi, au facut o promisiune importanta. Au afirmat ca jumatate din bugetul pe care-l cheltuiau cu armele, cu aparatul politienesc si cu industria tranchilizantelor si a antidepresivelor va fi investit în educatie. Au promis sa reabiliteze demnitatea profesorilor si sa ofere conditii ca fiecare copil de pe Terra sa fie hranit cu alimente pentru a sustine corpul si cu cunoastere pentru suflet. Nici unul nu avea sa mai ramâna fara carte.
Profesorii au plâns. Au ramas miscati de o asemenea promisiune De secole asteptau ca societatea sa se trezeasca si sa vada drama educatiei.Din nefericire, societatea s-a trezit abia când mizeria sociala a atins nivele insuportabile. Dar, cum întotdeauna au lucrat ca eroi anonimi si întotdeauna au iubit fiecare copil, fiecare adolescent si fiecare tânar, profesorii au hotarât sa se întoarca în sala de clasa si sa-l învete pe fiecare elev sa navigheze în apele emotiei.
Pentru prima oara, societatea a pus educatia în centrul atentiei. Lumina a început sa straluceasca, dupa o furtuna îndelungata Dupa zece ani, au aparut rezultatele si, douazeci de ani dupa aceea, toti au ramas cu gura cascata.Tinerii nu mai renuntau la viata Nu mai existau sinucideri. Folosirea drogurilor a disparut. Aproape nu se auzea vorbind de tulburari psihice si de violenta Iar discriminarea? Ce mai era si asta? Nimeni nu-si mai amintea de asa ceva. Albii îi îmbratisau cu afectiune pe negri. Copiii evrei dormeau în casele copiilor palestinieni. Teama s-a dizolvat, terorismul a disparut, iubirea a triumfat.închisorile au devenit muzee. Politistii au devenit poeti. Cabinetele de psihiatrie s-au golit. Psihiatrii au devenit scriitori. Judecatorii au devenit muzicieni.Procurorii au devenit filozofi. Iar generalii? Au descoperit parfumul florilor, au învatat sa-si murdareasca mâinile în gradini,ca sa le cultive.
Si ce era cu ziarele si televiziunile din lume? Ce stiri publicau, ce vindeau? Au încetat sa vânda necazuri si lacrimi umane. Vindeau vise, anuntau speranta.
Oare când va deveni realitate aceasta poveste? Daca toti am visa acest vis,într-o zi el va înceta sa mai fie doar un vis.