Avem oare o cultura a feedback-ului?

In mod normal, un feedback bun ne poate ajuta enorm sa progresam daca este oferit de catre cine trebuie, asa cum trebuie si daca este primit pe masura.
Mi s-a intamplat de multe ori sa vad cum lucrurile se desfasoara prost, sa spun chestia asta si sa mi se reproseze ca “Cine esti tu sa-mi spui ce sa fac? Ce, eu nu stiu? Lasa ca stiu eu ca tu te oftici ca nu esti in locul meu!”.
Pe mine ma mai ia gura pe dinainte si, poate sub masca diplomatiei, reusesc sa trag discret cate un semnal de alarma asupra unor chestii. Nu-mi place (si nu mi-a placut nicioadata) nici sa fiu exagerat de laudata pt chestiile pe care le-am facut si, in consecinta, nici eu nu ma pricept sa fac chestia asta.

In general, suntem reticenti la feedback. Cand un coleg ne spune ceva, zambim protocolar semn ca reactia lui nu ne-a deranjat (ba chiar ne-a fost benefica, cica :P) si plecam mai departe frustrati de tupeul lui si fara pic de progres.
Daca situatia se intampla si cu o persoana care ne este inferioara in grad, reticenta noastra va fi si mai mare. De aceea, eu cred ca in grupurile formale liderul este cel care trebuie sa sparga gheata in a oferi feedback. El are puterea de a dezinhiba oamenii si de-ai manipula sa-si exprime sincer parerile. Liderul este cel care trebuie in primul rand sa ceara feedback si apoi, in masura competentelor sale, sa ofere feedback.

Am cunoscut oameni care stiau foarte bine sa ofere feedback (si din vorbele carora mi-am dat seama ca ei chiar au fost atenti la mine si au vrut ca eu sa progresez), dar si oameni care mi-au spus niste chestii generale, doar asa ca sa puncteze ceva.