un simt al colaborarii?

Cred ca noi, romanii, suntem un popor destul de egoist care dezvoltam cu greu un simt al colaborarii (daca poate fi numit asa).

Ne este greu sa acceptam ca nu putem face totul de unii singuri si chiar ne place sa ne batem cu pumnul in piept ca noi putem face totul bine. Daca, prin reducere la absurd, acceptam colaboratori, atunci nu stim sa ii tratam pe masura pentru ca, din nou, ne consideram superiori.

Colaborarea presupune o relatie bidirectionala, o relatie in care partenerii au statut egal. Aceasta inseamna ca trebuie sa te consulti cu partenerul sau sa ii ceri parerea, sa ii asculti sfaturile si sa incerci sa ii inlaturi nemultumirile. Daca accepti o colaborare doar asa de dragul de a nu spune “nu” faci rau ambelor parti: partenerului care miza pe realizarea obiectivului vostru comun si care va fi dezamagit, dar si tie pt ca iti pierzi din credibilitate enorm si daca pe termen scurt te bucuri ca l-ai fraierit, pe termen lung e posibil sa pierzi multe “contracte” din cauza reputatiei proaste pe care ti-ai asumat-o.

De ce multe din trupele muzicale de la noi s-au despartit? De ce multe din afacerile prospere care s-au cladit in ani de munca s-au ruinat? De ce multe cupluri se despart? Pentru ca la un moment dat, unul din ei nu mai era dispus sa-i fie egal celuilalt; pt ca vroia mai mult. Dar oare e normal sa ii dam pe ceilalti la o parte doar pt a fi noi multumiti? Sa nu ne pese de ceea ce cred sau simt ei? E normal sa ii mintim ca vrem sa lucram impreuna cand defapt ne dorim doar sa ne atingem propriul tel?

Cred ca pentru a fi un bun colaborator trebuie sa fii o persoana inteligenta si, mai ales, onesta. Trebuie sa ai incredere in tine, dar la fel de multa si in cel cu care vei lucra.

Munca in echipa presupune in primul rand sa iti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski)

Sursa foto