si omul e tot un fel de animal

Am citit azi o chestie care mi-a placut mult:

Ursii sunt cele mai periculoase animale pentru dresor, fiindca in ochii lor nu se vede niciodata furia.

Deci... ursul nu e periculos doar prin statura lui, ci prin faptul ca e imprevizibil, iar reactiile lui nu pot fi usor anticipate. Cred ca si la om e tot asa pentru ca fizicul (oricat de impunator ar fi el) ne atrage atentia doar la inceput si ne poate impune frica sau nu doar in primele minute in care cunoastem sau vedem un om. In momentul in care el deschide gura si incepem sa-l cunoasteam, sa-i atasam etichete, parca incepem sa fim mai stapani pe situatie si sa stim cum sa-l lucram cu el sau cum sa-l "dresam".

Daca la urs furia pare a fi sentimentul care declanseaza cele mai agresive reactii, la om care ar putea fi? Frustrarea? Dezamagirea? Ura? Din cauza lor, unii oameni care par a fi impliniti, ascund poate in ochii lor o serie de neimpliniri care nu sunt cunoscute de prea multi; si in ceea ce ii priveste, ne intrebam adesea "Da' el ce are de-i suparat? Ce-i lipseste?"
Din acest motiv, asemeni unui dresor, vom incerca sa il intelegem pe cel de langa noi, fara a-l invidia pt unele chestii pe care le are.

:)

sursa foto