*am inceput sa scriu acest articol fiind inspirata de
articolul scris de Cristian Opariuc
Am fost intrebata de multe ori de ce am ales sa ma inscriu
la doctorat… aproape ca am finalizat cei 3 ani de studiu si inca nu stiu sa dau
un raspuns foarte clar.
Totul a inceput cand eram in anul 2 de facultate. Atunci
m-am inscris in E-team.
Se stia atunci in facultate ca E-team este asociatia
studenteasca a carei activitate este coordonata de domnul profesor Ticu
Constantin si ca propune foarte multe proiecte de cercetare studentilor.
Sunt recunoascatoare si acum Alexandrei
care a pus bazele pasiunii mele pentru activitatea de cercetare. De la ea am
invatat sa fac itemi, sa scriu un articol sau sa pregatesc o prezentare pentru
o conferinta stiintifica – eu si inca vreo 2-3 nebuni (nebuni frumosi as spunea
eu).
Treptat, am prins drag de clasicul SPSS si de mult mai
sexi-ul AMOS :D.
Am sustinut licenta, am intrat la master (EFCP – pt ca stiam
ca este un master bun, multi E-teamsti seniori il absolvisera si mi se parea
cel mai potrivit pentru idealul meu de viitor specialist HR), a trecut si
primul an si, treptat, apareau anxietatile legate de ce urmeaza sa fac eu cand
termin cu facultatea…
Era o perioada cand in Iasi nu reuseam sa gasesc foarte usor
job-uri de junior care sa mi se potriveasca, motiv pentru care alocam foarte
mult timp si interes facultatii. Am avut norocul ca pentru lucrarea de
disertatie sa intru sub coordonarea doamnei Daniela Zaharia si sa abordez o
tematica ce ma facea curioasa: conflictul munca-familie. Imi placea tot ce
citeam pe aceasta tema; am pregatit pt teza 2 studii si simteam ca tot mai am
unde sa sap.
Asa ca m-am hotarat sa ma pregatesc pentru admiterea la
doctorat. Tin minte ca eram prin luna martie (anul 2 de master) atunci cand am
inceput sa testez terenul, sa vad daca ar fi locuri libere, la cine si care ar
fi domeniile pe care le pot aprofunda. Dupa mai multe cautari, am gasit un
design interesant, intr-un articol publicat in primavara acelui an, care era tot
in tematica mea de disertatie si care era interesant a fi replicat.
Partea cea mai grea a fost parcursa – a urmat cea foarte
grea: examenul de admitere.
Tin minte ca in ziua sustinerii interviului de admitere am
fost in primul rand socata de numarul de candidati – prea multi fata de cati ma
asteptam; persoane pe care nu le cunoasteam, dar si colegi care absolvisera in
serie de mine.
Comisia de examinare… mai mult decat draguta. Intrebarile
sau remarcile lor – din cele mai interesante, bune sa imi testeze rabdarea sau creativitatea.
Cele 10 minute cat a durat prezentarea mea mi s-au parut o vesnicie, temperatura
in camera mi s-a parut ca a crescut brusc cand am inceput sa prezint, sala avea
si ea o tendinta de a se invarti in jurul meu…
Dar a trecut si m-am vazut admisa pe locurile cu bursa, sub
coordonarea doamnei prof. Ana Constantin.
Urmau 3 ani interesanti… si nu stiam inca acest lucru.
Acest articol este din categoria celor inscrise in categoria
“VA URMA”
Comments
Post a Comment