Altruismul – intre valorile personale si obisnuinte

Cand vorbim despre valori si ne raportam la un grup, sunt sanse foarte mari sa apara ideea de “altruism”. Ne vom raporta la “altruism” ca fiind acea motivatie intrinseca de a oferi ceva cuiva in mod dezinteresat / fara a avea o obligatie in acest sens.

Suntem invatati din familie sa nu fim egoisti; ne indeamna morala crestina si ne incurajeaza mediul organizational acest lucru pentru a colabora mai eficient.

Imaginea cea mai puternica pe care o am despre ce inseamna “altruism” este cea a mamei care pregatea masa si, cand stia ca ajung mai tarziu acasa, punea de o parte portia mea. Acasa invatam grija aceasta ca fiecare sa primeasca sau sa aiba in egala masura cu toti ceea ce ni se cuvine la toti, fara a veni ca o solicite din partea altcuiva.

Ajunsi in piata muncii, vedem ca este important ca si eu, si tu sa ne facem treaba pentru ca suntem parte dintr-un ciclu. Nici unul dintre noi nu este mai important decat altul pentru ca si eu depind de tine, si tu depinzi de mine.

Nu este drept “treaba mea” sau despre “treaba ta”, ci despre treaba noastra. Asa este intr-o echipa.

E drept si ca studiile in domeniu ne arata ca suntem mai predispusi la acte de altruism dupa varsta de 45 de ani. Probabil ca experienta de viata ne face sa fim mai altruisiti. Varsta, dar…. si mediul pentru ca un top al tarilor cu rata cea mai ridicata de altruism claseaza Birmania, Marea Britanie si Austria pe primele locuri. Poate si pentru ca daca suntem noi insine expusi unor situatii mai dificile, suntem mai predispusi la altruism.

Indiferent de motivele care stau la baza comportamentelor noastre de ajutorare, “a oferi” va atrage de la sine si un “am primi”.